joi, 30 octombrie 2008

Stiri muzicale - 30 octombrie 2008


Bucuresti:
"Manon Lescaut" la Opera Naţională Bucureşti
Tenorul Percy Martinez din Peru este invitatul special al spectacolului “Manon Lescaut” de G. Puccini, pe care il propune Opera Naţională Bucureşti. In alte roluri: soprana Dorina Cheşei şi baritonul Iordache Basalic. Dirijează, de la ora 18,30, Tiberiu Soare.
Program Beethoven la Ateneul Român
Orchestra Filarmonicii “George Enescu” interpretează un program integral L. van Beethoven: Uvertura Leonora nr. 3, Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră şi Simfonia a 3-a “Eroica”. Solist – Dominique Merlet. La pupitrul dirijoral – Russel Keable. Ora de incepere este 19,00.
Concert aniversar Orchestra Naţională Radio şi final de workshop
Maestrul Horia Andreescu conduce in această seară Orchestra Naţională Radio intr-un concert-eveniment dedicat sărbătoririi, in 1 noiembrie, a celor 80 de ani de existenţă Radio Romania. Sub bagheta sa, ansamblul prezintă Trei dansuri romaneşti de Th. Rogalski, Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră de E. Lalo şi Poemul simfonic “Serbări romane” de O. Respighi. Alexandru Tomescu este solistul concertului, ce incepe la ora 19,00 şi poate fi ascultat in direct pe Radio Romania Muzical. Concertul constituie şi momentul culminant al workshopului „Fii reporter la Radio Romania Muzical”. Cea mai bună cronică a evenimentului pe care o va semna unul dintre cei 10 participanţi la workshop va obţine premiul I, care constă in prezentarea cronicii in „Info buletinul muzical” de maine şi intr-un contract de colaborare cu postul nostru de radio.
^^ Sus
Stiri din tara:
"Aida" la Teatrul Liric "Elena Teodorini" din Craiova
Teatrul Liric “Elena Teodorini” din Craiova prezintă spectacolul “Aida” de G. Verdi. In distribuţie – soprana Bertha Granados, tenorul Stelian Negoescu, mezzosoprana Ivanka Ninova, baritonul Ioan Cherata. Dirijează, de la ora 19,00, Florian-George Zamfir.
Valentin Gheorghiu la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti
Maestrul Valentin Gheorghiu este astăzi invitatul de onoare al Orchestrei Filarmonicii din Piteşti. Domnia sa va interpreta partitura de pian a Fanteziei pentru pian, cor şi orchestră de L. Van Beethoven, in finalul concertului dirijat de Tiberiu Soare şi care mai cuprinde creaţii simfonice şi vocal-simfonice din repertoriul preclasic. Manifestarea este găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, de la ora 19,00.
Valentin Gheorghiu la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti
Maestrul Valentin Gheorghiu este astăzi invitatul de onoare al Orchestrei Filarmonicii din Piteşti. Domnia sa va interpreta partitura de pian a Fanteziei pentru pian, cor şi orchestră de L. Van Beethoven, in finalul concertului dirijat de Tiberiu Soare şi care mai cuprinde creaţii simfonice şi vocal-simfonice din repertoriul preclasic. Manifestarea este găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, de la ora 19,00.
Concert la Filarmonica din Târgu Mureş
Dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi şi pianista Oxana Corjos evoluează in compania Orchestrei Filarmonicii din Targu Mureş, intr-un program Brahms. Incepand cu ora 19,00 puteţi asculta Concertul nr. 2 in Si bemol major pentru pian şi Simfonia a 2-a in Re major din creaţia romanticului german.
Dana Borşan la Filarmonica din Oradea
Primul concert pentru pian de J. Brahms poate fi ascultat astăzi la Filarmonica din Oradea, in versiunea solistică a Danei Borşan. Lucrarea va fi urmată de Recviemul in do minor pentru cor şi orchestră de L. Cherubini. Corul şi Orchestra instituţiei orădene sunt dirijate, de la ora 19,00, de Cristian Sandu.
Concert la Filarmonica din Sibiu
La Filarmonica din Sibiu, Judith Ingolfsson din Germania interpretează partitura solistică a Concertului in Re major pentru vioară de L. van Beethoven. In programul dirijat de maestrul Petre Sbarcea mai figurează Uvertura “Academica” in do minor de J. Brahms şi Simfonia I in Mi bemol major “Primăvara” de R. Schumann.
Sabin Păutza dirijează la Filarmonica din Ploieşti
Sabin Păutza conduce Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, la Casa de Cultură a Sindicatelor. In program – Marea fugă de L. van Beethoven, Jocuri IV – concert pentru vioară de S. Păutza şi Cvartetul “Moartea şi Fata” de Fr. Schubert in aranjament pentru orchestră realizat de S. Păutza. Solistul concertului care incepe la ora 18,30 este Florin Croitoru.
Concert la Filarmonica din Cluj Napoca
Uvertura “Candide” de L. Bernstein, Concertul in Sol pentru pian de M. Ravel şi Suita “Planetele” de G. Holst – acestea sunt lucrările care pot fi audiate in interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Cluj-Napoca. Dirijor este Edvard Tchivzhel din S.U.A, iar solist – pianistul Csiky Boldizsár. Ora de incepere este 19,00.
"Matei Corvinul" la Opera Maghiară din Cluj Napoca
Tot la Cluj Napoca, dar la Opera Maghiară, puteţi merge la spectacolul “Matei Corvinul” de Ciro Pinsuti. In distribuţie – Haramza Laszlo, Fülöp Marton, Jordan Eva şi Sziklavari Szilard. La pupitrul dirijoral – Rozsa Ferenc. Spectacolul incepe la ora 18,30.
Concert la Cercul Militar din Braşov
Cercul Militar din Braşov găzduieşte concertul orchestrei Filarmonicii din oraş. De la ora 19,00 va fi prezentat, in versiunea dirijorală a lui Adrian Petrescu, un program integral W.A. Mozart, ce cuprinde Divertismentul KV 136, Concertul nr. 4 pentru vioară şi Simfonia nr. 36 “Linz”. Solista serii este Alina Petrescu.
Festivalul "Lehar - Puccini 2008" la Arad
Festivalul arădean de muzică vieneză “Lehar – Puccini 2008” continuă la Filarmonica din Arad cu o gală de operetă vieneză sub genericul “Nu numai Lehar!”. Orchestra instituţiei va evolua sub conducerea dirijorală a lui Christian Schultz şi cu participarea solistică a sopranei Jeanette Roeck, ambii din Austria.

Niciun comentariu: