Ideile călătoresc, emigrează, plutesc în aer, se transformă. De dispărut, nu dispar niciodată.
În 1890, William James publica un tratat cu titlul “Principii de psihologie”. O carte întru totul inovatoare, în care James a introdus, printre altele, conceptul de “flux al conştiinţei”, desemnând curgerea firească a experienţelor interioare ale unui subiect.Ca mulţi alţi termeni din psihologie, “fluxul conştiinţei” a călătorit spre critica literară. Este folosit în legatură cu opera unor scriitori precum Joyce, Proust, Virginia Woolf sau Faulkner şi se află în programa de bacalaureat. Descrie acea succesiune de gânduri şi sentimente care alcătuiesc, în jumătăţi de propoziţii uneori, vocea interioară a unui personaj. La “Vorba de cultură”... invitaţii sunt... ei bine, sunt... celebri, dar în primul rând sunt oameni de cultură... oameni care fac cultură, care trăiesc din faptul că ştiu să facă foarte bine un lucru... că sunt actori, sau scriitori, sau muzicieni, sau scot gazete culturale... îi interesează, îi doare... nu dau lecţii, spun ceea ce cred... şi de regulă, cred într-o mulţime de lucruri... “Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?” – uite o întrebare de care ne-am ferit, deocamdată... deocamdată i-am întrebat altele... ce cred despre muzică, unde e frumos să-ţi faci vacanţa... dacă poţi să-ţi trăieşti viaţa după sfatul psihologilor... i-am întrebat... de filme, de fotbal, de grafitti... de copii, de publicul din sală... de cititori... de ce le place lor să citească...
“Vorba de cultură” este un exemplu perfect de flux al conştiinţei. Ceea ce ramâne, din această plutire de idei, este senzaţia de a descoperi noi personaje, în figuri altminteri celebre, de a vedea cum ne văd ei pe noi. Aflăm de ce se zbat să reziste, envers et contre tout, în cultura românească. Reclama culturală fiind permisă prin lege, îi invităm sa ne recomande lecturi, vizionări, audiţii excepţionale. Când vorbeşti cu oameni de cultură, inevitabil vine vorba de cultură. Citatele pot fi inexacte, iar amintirile, aproximative. Cultura este ceea ce ramâne dupa ce ai uitat tot. Aproape tot.
Ema Stere & Attila Vizauer
În 1890, William James publica un tratat cu titlul “Principii de psihologie”. O carte întru totul inovatoare, în care James a introdus, printre altele, conceptul de “flux al conştiinţei”, desemnând curgerea firească a experienţelor interioare ale unui subiect.Ca mulţi alţi termeni din psihologie, “fluxul conştiinţei” a călătorit spre critica literară. Este folosit în legatură cu opera unor scriitori precum Joyce, Proust, Virginia Woolf sau Faulkner şi se află în programa de bacalaureat. Descrie acea succesiune de gânduri şi sentimente care alcătuiesc, în jumătăţi de propoziţii uneori, vocea interioară a unui personaj. La “Vorba de cultură”... invitaţii sunt... ei bine, sunt... celebri, dar în primul rând sunt oameni de cultură... oameni care fac cultură, care trăiesc din faptul că ştiu să facă foarte bine un lucru... că sunt actori, sau scriitori, sau muzicieni, sau scot gazete culturale... îi interesează, îi doare... nu dau lecţii, spun ceea ce cred... şi de regulă, cred într-o mulţime de lucruri... “Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?” – uite o întrebare de care ne-am ferit, deocamdată... deocamdată i-am întrebat altele... ce cred despre muzică, unde e frumos să-ţi faci vacanţa... dacă poţi să-ţi trăieşti viaţa după sfatul psihologilor... i-am întrebat... de filme, de fotbal, de grafitti... de copii, de publicul din sală... de cititori... de ce le place lor să citească...
“Vorba de cultură” este un exemplu perfect de flux al conştiinţei. Ceea ce ramâne, din această plutire de idei, este senzaţia de a descoperi noi personaje, în figuri altminteri celebre, de a vedea cum ne văd ei pe noi. Aflăm de ce se zbat să reziste, envers et contre tout, în cultura românească. Reclama culturală fiind permisă prin lege, îi invităm sa ne recomande lecturi, vizionări, audiţii excepţionale. Când vorbeşti cu oameni de cultură, inevitabil vine vorba de cultură. Citatele pot fi inexacte, iar amintirile, aproximative. Cultura este ceea ce ramâne dupa ce ai uitat tot. Aproape tot.
Ema Stere & Attila Vizauer
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu